Bine ai venit pe Dialoc, prima platformă online de debate din România.

Analizăm impactul fenomenului bullying și căutăm soluții împreună.

Află mai multe

Introdu adresa de mail folosită la crearea contului

Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

+ -

RFI: “Fără frică, fără bullying! Petiţie pentru siguranţa copilului tău la şcoală!”

Publicat la: 24/07/19

“Autoritățile trebuie să recunoască în mod formal existența fenomenului bullying, iar unitățile de învățământ să dezvolte proceduri de identificare, intervenție și soluționare a acestuia. Este nevoie ca teme legate de bullying să își facă loc în curriculumul școlar în cadrul orelor de consiliere și orientare, dirigenție, ca subiecte de educație civică introduse în manualele aferente. În același timp, monitorizarea audio-video a unităților de învățământ trebuie să fie extinsă și la nivelul grădinițelor, nu numai al școlilor. Supravegherea video în spațiile publice din perimetrul instituțiilor de învățământ este o altă măsură care poate diminua cazurile de violență”, se arată în petiția inițiată de Asociația Telefonul Copilului.

“Orice părinte, profesor sau persoană care are argumente pro sau contra privind introducerea de măsuri concrete pentru diminuarea bullying-ului le poate exprima în secţiunea dedicată dezbaterilor sau poate lua parte la sondajele disponibile pe aceeaşi platformă. Dialoc.ro are şi rolul de a informa şi educa copiii, părinţii, cadrele didactice şi orice altă categorie de cetăţeni privind manifestările bullying-ului.  “, spune la RFI,  Cătălina Surcel, director executiv Telefonul Copilului.

https://www.rfi.ro/social-113164-fara-frica-fara-bullying-petitie-pentru-siguranta-copilului-tau-la-scoala

Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, non-profit, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 2 / 2006

Telefonul Copilului | 116 111 | Disponibil 5 zile din 7, între orele 10:00 - 20:00 | apelabil GRATUIT în rețelele Orange, Vodafone si Telekom România Mobile, fără prefix | vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro