Bine ai venit pe Dialoc, prima platformă online de debate din România.

Analizăm impactul fenomenului bullying și căutăm soluții împreună.

Află mai multe

Introdu adresa de mail folosită la crearea contului

Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

+ -

Dumitru Costin:”Lipsa de încredere a ajuns să destructureze țesuturile societății”

Publicat la: 22/04/19

De peste 25 de ani este unul dintre cei mai influenţi oameni din România: Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical. Am stat de vorbă cu domnia sa despre perspectivele pe care le are tineretul pe piaţa muncii din România, despre lipsurile din sistemul de educaţie în domeniul formării tinerilor, despre încredere, despre bullying, acest fenomen apărut de ceva timp în şcolile româneşti şi care nu a fost încă reglementat. Blocul Naţional Sindical face parte din grupul de lucru din cadrul proiectului “STAND-UP – Cresterea participării şi rolului societăţii civile în influenţarea şi îmbunătăţirea politicilor publice” iniţiat de Asociaţia Telefonul Copilului.  

———————————————————

Ce înseamnă munca în domeniul sindical în România, la 30 de ani după revoluție?

– E o activitate extrem de intensă care îi solicită și fizic și psihic pe cei care se implică și fac această activitate cu sufletul, pentru că trebuie să pui suflet, nu poți să fii mercenar într-o astfel de acțiune. Ai un mare handicap, pentru că pe masa ta de lucru se strâng în permanenţă doar lucruri negative. De regulă, oamenii apelează la tine atunci când au nevoie și vin cu tot felul de cereri, în marea lor majoritate sunt legate de relațiile de muncă, de condițiile de muncă, situații disperate în care angajatorii iau decizia să închidă sau să își restrângă activitatea și atunci trebuie să încerci să găseșți soluții pentru ei. În plus, la nivelul la care fac activitate sindicală, se strâng, așa cum în Dunăre se strâng apele dintr-o sumă de râuri și pârâuri, și la noi se strâng “apele” tuturor problemelor care apar în foarte multe domenii: de la domeniul public, la lucrători în companii cu capital de stat care au alte tipuri de probleme și de provocări, la problemele generate în relațiile de muncă în mediul economic privat. Trebuie să ai în jurul tău oameni de bună calitate cu care să poți face față tuturor acestor provocări și confruntări. Legislația actuală nu ajută lucrătorul român absolut deloc într-o reprezentare corectă a intereselor sale pentru că în 2011 legislația a fost modificată brutal. De atunci, s-a produs o debalansare în relația angajat- angajator. Angajatorul are în România de astăzi foarte multe grade de libertate, de puteri sporite, prin care își permite să își apere înzecit interesele în relația cu angajatul. Sunt deja 8 ani de când operează aceste modificări brutale în legislația muncii din România. Nu am reușit asta nu pentru că nu am vrut noi, nu pentru că nu am făcut ceea ce putem să facem, ci pentru că întreagă clasa politică din România se închină la “zeul “ ban  și au fost foarte atenți la nevoile mediului de afaceri și mai puțin la nevoile masei de cetățeni care au statut de salariat sau care vor deveni salariați la terminarea școlii, ne-a fost greu să producem acele modificări. Pe cale de consecință, văzându-se ostracizați în propria lor țară, cetățenii cu vârstă de muncă au preferat să își ia desaga în băţ și să plece în lumea largă să își găsească soluții pe alte piețe de muncă , mai puțin în România. Ăsta e şi principalul motiv pentru care avem milioane de români care au plecat de aici. Şi aici nu discutăm doar despre condițiile de salarizare, de condițiile de muncă, de programul de lucru, discut și de un ansamblu de norme și de instituții care trebuie să funcționeze la nivelul unei naţiuni performanțe. Mă refer aici la condiile de locuire a populației în vârstă de muncă, la condițiile de transport, la educație, la sănătatea publică. În România de astăzi, toate arată ca niște vulnerabilități și toate se traduc într-un disconfort uriaș pe care cetățeanul îl are. De aici, această sumă de probleme a apăsat enorm asupra cetățenilor care au preferat să plece, în loc să rămână aici să lupte.

Pe lângă asta mai putem să adăugăm și zona justiției care a fost, subliniez “a fost”, și este în continuare o problemă pentru mulți pentru că uneori când te duci să îți aperi interesul în justiție ori te costă foarte mult, ori durează cu anii, ori din cauza faptului că ai costuri foarte mari în ceea ce privește accesul în justiție și ulterior trebuie să pierzi din timpul pe care trebuie să ți-l aloci muncii și familiei, preferi saaccepti acest statut de abuzat , de călcat în picioare. Și atunci, unii au spus:” Noi nu mai vrem lucrul asta.” Și au preferat să plece, deși îmi este din ce în ce mai greu să țin în echilibru organizațiile sindicale pentru că avem pe de-o parte oamenii care au rămas în țară și din ce în ce mai mulți sunt cetățeni cu vârste de peste 45 de ani care sunt extrem de vulnerabili pe piață muncii și atunci acceptă aproape orice pentru că le este teamă că odată ce își pierd locul de muncă nu mai găsesc alternative.În ciuda faptului că se plâng pe toate canalele media că e criză de forță de muncă pe piață muncii din România, angajatorii nu sunt dispuși să angajeze oameni cu vârste de peste 45 de ani. Dacă o să le pui la dispoziție un lucrător calificat și eventual  cu studii superioare o să îl refuze. Deci, pe de o parte discutăm de această zona a persoanelor de peste 45 de ani care sunt dominante astăzi în structura organizațiilor sindicale, pe de altă parte discutăm și de generația tânăra care din păcate este văduvită astăzi de aproape orice tip de informație și educație  care să vizeze consolidarea statutului lor de cetățean: să-și înțeleagă menirea că cetăţean, să înțeleagă drepturile și obligațiile pe care le au. Școala ar trebui să fie prima care ar trebui să facă asta. Dacă luați curricula școlară o să vedeți că tinerii în România nu primesc pe parcursul procesului educațional astfel decompetenţe. De aici și momentul critic cu care se confruntă la sfârşitul școlii când trebuie să facă tranziția de la școală la piața muncii și pentru că nu au competențele necesare, în momentul în care intră în piața muncii devin victime. În acel moment, în relația cu angajatorii, sunt vulnerabili, acceptă o lună, 2, 3 apoi fac ce fac și alții: își iau traista în băţ și pleacă. De aici și exodul masiv al tinerilor care continuă să ne transmită aceste mesaje: “Vrem să plecăm din această țară!”. Cam asta e imaginea tristă a României.

Las de o parte o serie de vulnerabilități pe care le avem și noi că mișcare sindicală, pentru că suntem încă o organizație prizonieră modului de organizare, gândire a anilor ‘90. Unii nu au înțeles că trebuie să ne adaptăm, să ne schimbăm. Cel puțin eu și echipa de conducere a BNS-ului venim cu lucruri noi, am lansat în urmă cu 2 ani de zile un sistem de comunicare și informare care ar fi trebuit astăzi să ajungă pînă la nivelul fiecărui individ, trecând prin toate etapele de organizare sindicală, federații profesionale, confederații si nu în ultimul rând, la nivel de membru, pentru că eu am o filozofie pe care încerc să o aplic, dar din păcate îmi este foarte greu să ajung la nivelul indivizilor, a membrilor de sindicat explicând liderilor de sindicat care compun familia BNS că dacă nu schimbăm complet sensul organizării și funcționarii mişcării sindicale și dacă nu venim în mod ţintit pe nevoile indivizilor cu soluții la problemele pe care le au, atunci indivizii se îndepărtează ușor-ușor de structurile sindicale. Pentru că înainte de toate, o structura sindicală se constituie prin exercitarea dreptului individual la liberă asociere. E unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Dacă indivizii de la un anumit nivel nu au o agendă comună, nu au niște teme comune, niște provocări comune și nu doresc să se asocieze în vederea promovării intereselor lor, a promovării intereselor lor, nu o vor face. Și atunci nu există structuri asociative numite sindicate, pe cale de consecință nu există nici federațiile profesionale și nu în ultimul rând, nu există confederațiile care presupun asocierea mai multor federații din domenii de activitate diferite. Am gândit și un pachet de servicii care să fie oferit membrilor de sindicat, pentru că altfel, de ce ar adera? Oamenii chiar întreabă: “ De ce să ader?”. Pentru că, spun eu și spune echipa de conducere a BNS-ului, înainte de toate ai nevoie de un pachet integrat de servicii la care să ai acces, servicii  pentru piața muncii: ai nevoie de consiliere și orientare în carieră, ai nevoie de consultanță juridică în problemele de dreptul muncii pentru că nu ai acele informații și acele competențe care să îți permită să închei un contract individual de munca bun, sau atunci când ești chemat de un angajator să îți facă un act adițional sau îți propune să îți renegociezi contractul individuial de muncă ai nevoie de cineva care are competențe să stea lîngă ține și să te ajute să nu fii înșelat în convenția pe care o faci. Ai nevoie pe parcursul vieții atunci când pierzi jobul sau ești în risc să îl pierzi să poți  să ai acces la programe de calificare sau recalificare care să îți scurteze perioada de ședere în șomaj, ai nevoie de acces la o rețea de experți în probleme de discriminare pe piață muncii, pe care BNS o are și acum o dezvoltăm la nivel de fiecare unitate, de fiecare agent economic, la fiecare instituie publică în care avem organizațîi sindicale în care vor există reprezentați autorizați către care să se ducă problemele pe care le au oamenii. Înainte de toate trebuie să înțeleagă ce este discriminarea, cum se manifestă ea pentru  că dacă nu înțelegi definiția și principiile nu sesizezi că ești abuzat la locul tău de muncă sau discriminat la locul de muncă sau în societate și atunci te duci către cineva care poate să facă  acest lucru. Suplimentar să fii ajutat să îți cauți un loc de muncă alternativ pentru că poți, de exemplu, pentru anumite meserii, calificări pe care le ai sau le poți deprinde, să ai un al doilea job din care să îți cîștigi mai bine existența și în ultimul rând să te duci și cu alte tipuri de servicii care astăzi nu sunt acceptate, recunoscute și asumate de mișcarea sindicală, cum ar fi: să poți să te duci către familiile care au copii, cu informații, cu servicii suport.

Asociația Telefonul Copilului pentru mine este un tip de serviciu cu care poți să mergi către familiile care au copii și care se confruntă cu tot felul de probleme. Vă pot demonstra cu fapte, programe și proiecte pe care le-am inițiat și le-am dus în ultimii ani de zile la maturitate și care ne-au ajutat  să dezvoltăm ceea ce v-am spus până acum. Suntem pregătiți oricând să facem aceste lucruri. Suplimentar, o să dezvoltăm în perioada imediat următoare un program pilot care vizează românii care se află la muncă în străînătate, pentru că am constatat că sunt abandonați complet şi o să venim cu un pachet de servicii suport. Mai întâi, pentru cetățenii români care merg în scop de muncă pe piața muncii din Germania sau care se află deja la muncă în Germania. Veți vedea în curând în ce constau acele servicii pe care le vom face pentru ei. Vom fi interconectați cu ei în permanenţă prin intermediul unui telefon mobil și al unei aplicații pe care le-o punem la dispoziție. La rândul lor, vor avea posibilitatea să se întâlnească cu experții noștri atât în România cât și în Germania, pentru că avem parteneri în Germania în 7 centre regionale, în landuri diferite, cu care vor putea să stea de vorba și care vor putea ajuta. După acest proiect pilot vom încerca să extindem modelul, ajustand erorile, îmbunătățind performanța modelului să îl ducem și în alte state membre în care se află milioane de români la muncă și să încercăm să facem niște lucruri bune și pentru ei, în parteneriat cu organizațiile sindicale din țările respective.

Pentru că am pomenit de generația tânără, trebuie să știți că suntem singura organizație sindicală din România care în ultimii ani de zile a intrat în școli și nu a intrat pentru a sindicaliza profesorii. Eu personal am bătut toată România împreună cu o echipa multidisciplinară. Avem în momentul de față parteneriate cu peste 280 de licee din România. Am lucrat cu tineri cu vârste cuprinse între 15-18 ani, tineri care urmează să intre în acea perioada critică a vieții lor când ies dintr-un mediu în care trăiesc, învață, în care primesc aprecieri, calificative, note și intră în altă zona brutală pentru care, din păcate, sunt insuficient pregătiți de școala românească: intră în piața muncii. Și atunci ne-am dus către școli în ideea de a pregăti un pachet de informații, servicii suport care să îi ajute pe tineri exact în acest proces de tranziție. În baza acestor parteneriate am dezvoltat un conținut de informații pe care l-am pus la dispoziția consilierilor școlari. Din păcate, activitatea de consiliere şi orientare în școlile din România, cea care ar trebui făcută prin agențiile județene de ocupare și formare a forței de muncă este extrem, extrem de slabă. De aici avem lipsa de performanță în integrare pe piața muncii, avem lipsa de performanță în ce privește orientarea copiilor în diverse procese educaționale pentru a pune în valoare potențialul pe care fiecare dintre ei îl are.

Trebuie să începi cu un sistem de evaluare a potențialului fiecărui copil încă de la vârste foarte fragede. Identificând în el potențialul pe care îl are, abilitățile pe care le are, capabilitățile individuale, în funcție de ele îl poți orienta pe diverse profile de cariere școlare. Îi vom propune doamne ministru Ecaterna Andronescu să începem cu un program pilot pe niște școli în țară, urmând că randamentele pe care le dau aceste programe pilot să le extindem și să le introducem la nivel de curricula școlară la nivel de țară. Și pentru că am pomenit de tineri: periplul nostru prin școlile din România a însemnat contact direct cu generația tânără. În grupuri şcolare am intrat în contact și cu tineri cu vârste mai mici de 15 ani care și ei surprinzător erau interesați de ceea ce făceam noi acolo. Acest lucru ne-a mai pus încă într-o ipostază: interacționând cu comunitățile de tineri am identificat tipuri de atitudini, spețe, pe care le regăsim sub umbrela unui concept pe care l-am asimilat deja și în România și despre care se discuta foarte mult, din păcate se face încă foarte puțin: bullyingul. Am identificat o multme de spețe în șoala românească și în comunități, în grupuri care din păcate acest fenomen afectează evoluția și creșterea tinerilor și de aceea trebuie intervenit cu măsuri specifice, țintite, duse acolo unde trebuie.

Cum credeți că poate fi reglementat acest fenomen?

– În primul rând România suferă în foarte multe domenii la capitolul definiții. Acest lucru pleacă de la un lucru pe care l-am studiat împreună cu un grup de cercetători la sfârșitul anilor ‘90: evoluția limbii române. Avem o dinamică extrem de scăzută a limbii române iar această dinamică ne determină pentru că avem un vocabular limitat să importăm în limba română termeni, concepte, să le asimilăm. De aceea, limba română e invadată de o mulțime de termeni preluați în principal din limba engleză care evident domină și această nouă lume care se consolidează cu fiecare zi care trece. Revenind la bullying: o lege ar trebui să definească și să explice ce înseamnă. Această lege ar trebui să genereze niște mecanisme în primul rând de prevenție și în al doilea rând sancționatorii pentru că dacă faci prevenire și vezi că unii persistă, trebuie să găsești soluții să-i și sancționezi pe cei care continuă să abuzeze. Această lege în opinia mea va trebui să fie doar o lege cadru care să definească și să arate rolul, mecanismele și instituțiile, iar după aceea trebuie gândit un ansamblu de poltici publice care să vizeze în egală masură familia, pentru că de multe ori de acolo izvorăsc mugurii bullyingului, școala cu ambele sale componente: atât corpul profesoral cât și elevii, care uneori sunt victime, alteori sunt generatorii unor fenomene de bullying. Trebuie gândit şi un model care să ducă la parteneriate public-private. Eu nu cred în soluții centrate pe instituții publice pentru că ele și-au arătat limitele, ci trebuie gândite niște modele de lucru care să însemne implicarea atât a instituțiilor publice, cât și a celor din zona privată de tip ONG care se poate implica cu mai multe energii în rezolvarea acestor tipuri de probleme.

Revenind la prima parte a discuției. Ați pus accentul pe cîțiva termeni: încredere, educație, familie. Și-a pierdut românul încrederea în instituții și în oameni?

– Din păcate, da. Românul și-a pierdut încrederea în instituții publice, în alte tipuri de structuri, …

Inclusiv în instituția familiei.

– Da, și în instituţia familiei, în cea sindicală. Sunt foarte mulți factori care au contribuit la acest lucru. Această lipsă de încredere a ajuns să destructureze țesuturile societății românești în ansamblul său. Ne privim cu neîncredere și trebuie să vii cu exemple de bune practici și să recâștigi ceea ce s-a pierdut. Și asta ne costă.

 

Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, non-profit, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 2 / 2006

Telefonul Copilului | 116 111 | Disponibil 7 zile din 7, între orele 08:00 - 22:00 | apelabil GRATUIT în rețelele Telekom România, fără prefix | vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro