Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Publicat la: 27/03/19
Asociaţia Telefonul Copilului atrage atenţia asupra necesităţii unor măsuri urgente pentru diminuarea fenomenului bullying în rândul copiilor, precizând că, în anul 2018, unul din doi copii care au apelat la serviciile specialiştilor asociaţiei au suferit abuz de acest tip.
Concret, 77,22 la sută dintre situaţiile de abuz de tip bullying au avut loc în grădiniţă sau în şcoală, iar 25,71 la sută dintre copiii abuzaţi simt nevoia să se automutileze, au tentative de suicid şi doresc să abandoneze şcoala. La şase luni de la lansarea proiectului “STAND UP – Creşterea participării şi rolului societăţii civile în influenţarea şi îmbunătăţirea politicilor publice”, Asociaţia Telefonul Copilului propune o serie de măsuri pentru prevenirea şi diminuarea fenomenului bullying în mediul şcolar. Analiza informaţiilor referitoare la fenomenul bullying cuprinse în baza de date a Asociaţiei Telefonul Copilului arată faptul că acest fenomen a afectat unul din doi copii care au apelat la serviciile Asociaţiei Telefonul Copilului, în anul 2018.